08 feb. 2013

Supercard estimeaza o crestere de 20% a cardurilor cadou emise in primul semestru al anului

Supercard estimeaza, pentru primul semestru din 2013, o crestere de 20% a numarului de carduri cadou emise pentru comercianti din diferite industrii.

In 2012 Supercard a produs peste 100.000 de carduri cadou pentru diversi comercianti precum hypermarket-uri, lanturi de magazine de electrocasnice, lanturi de farmacii si produse cosmetice sau magazine de imbracaminte. La fel ca in anii anteriori, aproximativ 80% din aceste carduri au fost utilizate de cumparatori in magazinele de produse electronice si electrocasnice, demonstrand inclinatia romanilor catre cadouri practice sau dotate cu tehnologii moderne.

In pas cu ultimele dezvoltari in domeniu, Supercard are in portofoliu si carduri cadou cu chip, cu functionalitati sporite in ceea ce priveste flexibilitatea si securitatea tranzactiilor. Cardurile cadou cu chip pot fi reincarcate, nu au valoare fixa, iar suma de bani incarcata pe acestea poate fi cheltuita si partial, prin efectuarea mai multor tranzactii. Totodata, prin intermediul chip-ului comerciantii inregistreaza mai multe date despre achizitiile clientilor, putand astfel sa isi construiasca o baza de date importanta.

Cardul cadou aduce multiple beneficii atat comerciantilor, cat si clientilor finali. Pentru comercianti, cardul cadou reprezinta o modalitate de fidelizare a clientilor existenti si de atragere a unor clienti noi, promovand totodata imaginea brandului propriu. Clientii finali, pe de alta parte, achizitioneaza aceste carduri cu siguranta ca ofera celor dragi ceea ce isi doresc.

Exista similaritati intre modul de functionare al cardului cadou si cel al unui voucher cadou. Diferentele sunt insa notabile si aduc un plus de valoare variantei pe plastic: rezistenta in timp la utilizari repetate, aspectul mai placut, securitatea mai mare a tranzactiilor sau posibilitatea de reincarcare.

Cardul cadou poate fi achizitionat individual sau poate fi inclus in pachetul de beneficii oferit de o companie propriilor angajati, reprezentand o metoda alternativa de recompensare a acestora.

[top]